Orientul Mijlociu s-a trezit sâmbătă dimineața într-o nouă și periculoasă fază a conflictului, după ce Statele Unite și Israelul au lansat atacuri coordonate asupra Iranului, vizând liderii de rang înalt și infrastructura militară cheie. Amploarea și ambiția operațiunii – care, potrivit unor surse, vizează nu numai degradarea militară, ci și destabilizarea sistemului de guvernare al Iranului – marchează o escaladare dramatică într-o regiune deja tensionată.
Oficialii israelieni au declarat că atacurile au lovit centre de comandă, instalații de rachete și personalități de rang înalt din cadrul Corpului Gărzii Revoluționare Islamice. Mass-media de stat iraniană a recunoscut atacurile asupra mai multor orașe, dar a oferit detalii limitate cu privire la victimele din rândul conducerii de rang înalt. Au circulat rapoarte neconfirmate despre soarta liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, deși Teheranul nu a clarificat public statutul acestuia.
Washingtonul și Ierusalimul au prezentat operațiunea ca fiind necesară pentru a preveni o destabilizare regională suplimentară. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a descris atacurile ca fiind „o acțiune decisivă pentru neutralizarea amenințărilor existențiale”. Președintele american Donald Trump a semnalat că campania ar putea continua în valuri, sugerând că obiectivul ar putea depăși descurajarea și viza o schimbare sistemică la Teheran.
Iranul ripostează
Iranul a răspuns în câteva ore, lansând rachete către teritoriul israelian și către obiective militare legate de SUA din Golf. Au fost raportate explozii în apropierea instalațiilor din Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Unele atacuri ar fi avariat infrastructura petrolieră, sporind temerile privind consecințele economice mult dincolo de regiune.
Oficialii iranieni au promis că țara nu va lupta singură. Mișcarea Houthi din Yemen a anunțat planuri de reluare a atacurilor asupra rutelor maritime din Marea Roșie, în timp ce Hezbollah din Liban a semnalat că este gata să escaladeze conflictul dacă Israelul își extinde campania.
Poate că cea mai importantă consecință este măsura luată de Teheran de a restricționa traficul prin Strâmtoarea Hormuz, o cale navigabilă îngustă prin care trece zilnic aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol. Chiar și o întrerupere parțială ar putea declanșa o creștere a prețurilor globale la energie, cu efecte în lanț în Europa și Asia.
Un război cu obiective inegale
Obiectivele strategice ale părților diverg puternic. Pentru Washington și Ierusalim, succesul ar însemna probabil eliminarea conducerii superioare a Iranului, distrugerea capacităților sale de rachete și, potențial, prăbușirea ordinii politice actuale.
Pentru Teheran, supraviețuirea în sine ar constitui o victorie.
Conducerea Iranului anticipează de mult timp un atac de tip decapitare și a construit structuri de comandă redundante, concepute pentru a rezista asasinării figurilor de rang înalt. Analiștii observă că, chiar dacă liderii de vârf ar fi uciși, succesorii lor – potențial din rândul elementelor radicale din Garda Revoluționară – ar putea prelua rapid controlul.
Puterea aeriană poate degrada capacitatea militară, dar istoria sugerează că rareori răstoarnă regimuri fără o opoziție organizată la fața locului. Intervenția din 2011 în Libia a avut succes numai după ce rebelii au controlat un teritoriu semnificativ înainte de implicarea decisivă a NATO. Iranul prezintă un aparat de stat mult mai centralizat și mai coeziv pe plan intern.
Presiuni regionale și interne
Traiectoria conflictului va depinde în parte de actorii regionali. Statele din Golf care găzduiesc baze americane se confruntă cu un echilibru precar: susțin public Washingtonul, în timp ce absorb focul de represalii. Toleranța lor față de o escaladare prelungită poate depinde de stabilitatea economică, în special de exporturile de energie.
În Statele Unite, opinia publică ar putea fi decisivă. Sondajele efectuate înainte de atacuri au arătat o apetență limitată pentru un alt război major în Orientul Mijlociu. Dacă numărul victimelor americane crește, presiunea politică internă ar putea limita o escaladare suplimentară, în special înaintea alegerilor parlamentare.
Ce urmează
Zilele următoare vor testa dacă această confruntare rămâne un schimb de intensitate ridicată, dar limitat geografic, sau dacă se transformă într-un război regional pe mai multe fronturi.
Dacă Iranul intensifică atacurile prin intermediari și perturbările energetice, evitând în același timp o confruntare directă care ar declanșa represalii copleșitoare, ar putea încerca să prelungească conflictul într-un război de uzură. În schimb, dacă liderii americani și israelieni consideră că o escaladare rapidă poate forța prăbușirea Teheranului, ar putea urma rapid noi atacuri.
Deocamdată, regiunea se află la o răscruce volatilă. Calculele ambelor părți par să se bazeze nu doar pe capacitatea militară, ci și pe rezistență – și pe convingerea conducerii că poate rezista mai mult decât cealaltă.
Faptul că aceasta va deveni o campanie scurtă și brutală sau primul capitol al unui război regional mai amplu poate depinde mai puțin de primele atacuri și mai mult de ceea ce niciuna dintre părți nu este încă dispusă să cedeze.